Bucuria alergării, bucuria ajutorului

Am inceput sa alerg de la sfarsitul lunii martie, alaturi de colegul si prietenul meu, Iulian Serban.

In mintea mea, corpul sustinea ritmul alert, insa, in practica, totul era opus, astfel incat, dupa 200 de metri, corpul meu a cedat. Activitatile sportive nu mai făceau parte din stilul meu de viata de ceva vreme, iar corpul meu incepuse sa devina lipsit de dorinta de a fi activ din punct de vedere sportiv. Cei 200 de metri si prietenul meu, Iulian, au devenit motivatia de a ma autodepasi, iar usor, usor am devenit pasionat de alergare, si am introdus acest aspect in stilul meu de viata.

La inceputul lunii mai, am participat la prima competitie oficiala, iar asteptarile mele nu depaseau 7,5 km, insa, invaluit de entuziasmul celor din jurul meu, am continuat si am parcurs 13 km. Astfel, am ajuns sa simt pentru prima data, „Bucuria alergarii”.

La finele aceleiasi luni, am parcurs distanta unui maraton, 42 de km. Cu siguranta nu as fi reusit aceasta performanta fara sprijinul bunului meu prieten, Iulian, si fara ajutorul organizatorilor. Participarea la acest eveniment si oamenii minunati intalniti pe traseu, m-au ajutat sa descopar „Bucuria ajutorului”, care se impletea in stil armonios cu cea a alergarii.

Data de 26 septembrie marchează dorinta de depasire a limitelor proprii, parcurgand astfel, ultimii 50 de km ai cursei, una dintre motivatiile care ma intaresc fiind ultimii 20 de km, acestia reprezentand satele natale ale parintilor mei. De asemenea, dorinta mea arzatoare este de a aduce zambete pe fata copiilor pentru care alerg, acestia devenind principala sursa de motivare si de sustinere, gandul la ei facandu-ma sa nu renunt si sa duc totul la bun sfarsit.

Vino si tu alaturi de mine!

Daca iti doresti sa ajuti, te poți inscrie in lupta pentru acesti copii, sau poti face o donatie, oricat de mica. Copii va vor fi recunoscatori, iar sufletele lor se vor umple de iubire si afectiune, vazand oameni dornici de a-i ajuta si interesati de situatiile acestora.